Nadan Petrovic, Rifugiati, profughi, sfollati. Breve storia del diritto di asilo in Italia dalla Costituzione ad oggi


La storia dei rifugiati nasce insieme all'uomo, o meglio insieme a quegli uomini costretti a lasciare la propria terra di origine a causa di guerre, epidemie e persecuzioni di ogni tipo ed in questo contesto Gesù potrebbe essere annoverato come il primo rifugiato nella storia dell'umanità. Nel corso dei secoli non sono cambiate di molto le cause che costringono alcuni uomini ad abbandonare il Paese di origine, ma sono, per fortuna, cambiate le disposizioni a tutela di "Rifugiati, profughi, sfollati" titolo del  recente libro di Nadan Petrovic, dottore di ricerca in Storia d'Europa, esperto della materia e collaboratore su tali tematiche con le Nazioni Unite, la Commissione Europea ed il Consiglio d'Europa, ed attualmente responsabile dell'Unità SID dell'Organizzazione Internazionale per le Migrazioni. Nella pubblicazione edita da Franco Angeli, l'autore ripercorre l'evoluzione legislativa nel nostro Paese dalla Costituzione (1948) alla legge Martelli, n. 39 del 1990, con una attenzione documentata alle vicende storiche e politiche che caratterizzano tale periodo, per poi affrontare le emergenze umanitarie (somala, jugoslava, albanese, kosovara) che hanno segnato gli anni fino al 2000.
 
Accanto alla normativa italiana, si è sviluppata una intensa attività del legislatore europeo, che ha plasmato, tra gli anni novanta ed il duemila, un nuovo ordinamento di riferimento per tutti i Paesi membri dell'unione. Petrovic riporta puntualmente programmi e progetti avviati in tema di asilo e di protezione internazionale, soffermandosi, nel capitolo quinto, sulla legge "Bossi-Fini" n.189/2002 che fissa la nuova procedura per il riconoscimento dello status di rifugiato in Italia. Apposito spazio è riservato dall'autore a temi di particolare rilievo, come l'entrata a pieno regime dello Sprar - Sistema di protezione per i richiedenti asilo - o la tutela dei minori non accompagnati,  o il regolamento di Dublino, ossia del regolamento CE n.343 del 2003 che ha stabilito i criteri ed i meccanismi di determinazione dello Stato membro competente per le domande di asilo. Oltre agli sviluppi più recenti della legislazione italiana in materia (da ultimo legge 94 del 2009), sono riportate le normative regionali emanate in tema di diritto di asilo ed i progetti approvati dal Fondo Europeo Rifugiati, in ordine al quale la direzione centrale dei servizi civili per l'immigrazione e l'asilo del Ministero dell'Interno costituisce l'Autorità Responsabile di riferimento. La prefazione dell'opera è curata dal prefetto Angela Pria, capo del dipartimento per le libertà civili e l'immigrazione.

“L’UOMO, IL VOLO, LA SCIENZA”


 ‎23 Settembre 2011- h. 12.45

Aula Amaldi - Dipartimento di Fisica - P. Aldo Moro 5
Gli equipaggi di Soyuz e Nasa Endeavor della International Space Station incontrano gli studenti della Sapienza
 

“L’UOMO, IL VOLO, LA SCIENZA”
CENTRO RICERCA AEROSPAZIALE SAPIENZA
 

Programma:
- Saluto Autorità Accademiche
- Presentazione della missione con filmati ed illustrazioni degli esperimenti
 
 
 

Criza clasei politice, lipsa oamenilor de stat


De: Sanda VIŢELAR
Zi de zi
Antonello Biagini este profesor de istorie având ca domeniu de specializare Europa Orientală şi îşi desfăşoară activitatea la Universitatea Sapienza din Roma unde deţine funcţia de prorector. Biagini s-a aflat la acest sfârşit de săptămână la Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureş unde a participat la Conferinţa „Risorgimento italian şi mişcările naţionale din Europa. De la modelul italian la realitatea Europei central-orientale”. Biagini a stat de vorbă cu noi despre istoricul relaţiilor italiano-române, dar şi despre profunda criză a clasei politice actuale.
Reporter: De ce o conferinţă despre Risorgimentul italian?
Antonello Biagini: Ne aflăm astăzi aici pentru că, de mulţi ani, colaborăm cu istoricii de la această universitate şi de la alte universităţi din România, pe teme de interes comun. Am dezvoltat împreună atât proiecte de cercetare cât şi teme de dezbatere. Lucrările noastre privesc asemănările dintre istoria Italiei şi istoria României, dar şi diferenţele dintre cele două state care au apărut de-a lungul timpului. Ideea de a vorbi despre „Risorgimento” s-a născut datorită faptului că în Italia marcăm anul acesta 150 de ani de la unitatea Italiei, a fost un an care ne-a găsit pe toţi preocupaţi de semnificaţia acestui momen, deci nu numai a-l celebra ci şi a reflecta asupra a ceea ce înseamnă unificarea. Din acest punct de vedere există multe puncte comune, pentru că în momentul în care Italia devine un soi de lider al mişcării de eliberare naţională, trebuie să vedem, alături de colegii noştri de aici, să analizăm modul în care ideile republicane s-au răspândit în întreaga Europă. Tema este importantă pentru că ceea ce studiem este practic dreptul popoarelor de a avea un stat naţional. Dreptul subiectiv al popoarelor, care mai apoi este şi dreptul subiectiv al fiecărui individ de a trăi într-o comunitate în care să se poată recunoaşte.


Rep.: Care ar fi asemănările şi deosebirile principale între istoria României şi cea a Italiei?
A.B.: Italia era împărţită în mai multe state iar România căuta, să spunem, o anumită direcţie deoarece România începuse deja un oarecare proces de identificare diferit, dar şi România sau mai bine zis poporul român era subiect al interesului unor diverse puteri externe ca Austro-Ungaria şi Rusia Ţaristă. Aşadar, ca şi alte state europene era obiectul dorinţelor expansioniste ale unor puteri externe fără a-şi putea da o configuraţie proprie, o individualitate proprie. În acest sens au exista relaţii strânse, atât între persoane, indivizi dar şi între diverse grupuri de gândire. De aici au rezultat lucruri concrete în secolele trecute punându-se bazele unei colaborări strânse între România şi Italia. Ca raport interstatal, diplomatic, au existat unele probleme în perioada dintre cele două războaie mondiale, când România Mare era de o parte, iar Italia, care ducea o politică divizionistă, era de cealaltă parte. Deci a fost o perioadă de fricţiune între cele două state, chiar dacă aparent, din punct de vedere diplomatic au rămas într-o situaţie stabilă, să spunem. Ne-am obişnuit să mitizăm raportul dintre România şi Italia spunând că ne-am înţeles mereu bine. Nu este aşa, am avut perioade de fricţiune, dar de-a lungul istoriei naţionale a celor două state prevalează punctele comune.
Rep.: În această lume globalizată care este locul „statului naţional”?
A.B.: Termenul, în sine, de globalizare, presupune o depăşire a logicii statului naţional. Noi, ca şi europeni, am iniţiat un frumos proces, Comunitatea Europeană, la început, care a devenit Uniunea Europeană şi iată că, în ultimii 20 de ani, în urma unor procese complicate şi dureroase, au aderat şi statele care s-au eliberat de cortina de fier. Acest lucur este unul pozitiv. Noi astăzi cred că suntem cetăţeni europeni şi trăim cu toţii aceeaşi realitate. Noi suferim azi, pe fondul unei puetrnice crize economice modiale, de o stagnare a procesului de unificare politică a statelor membre UE. Acest lucru se reflectă, din punctul meu de vedere, în renaşterea anumitor egoisme naţionale, deoarece statele puternice din punct de vedere economic se luptă să nu piardă supremaţia şi de aici ajungem şi la o restrângere a dorinţei de a-i ajuta pe cei care se află încă în dificultate. Noi suferim, însă, în acest moment şi de o puternică criză a clasei politice, mai bine spus, o criză a formării unor lideri politici adevăraţi, avem politicieni, nu avem oameni de stat.
Reporter: Poate clasa politică actuală face faţă momentului prin care trecem?Antonello Biagini: Cred că această criză a oamenilor de stat este autentică nu numai la nivel european ci la nivel mondial, în sensul în care nu mai avem oameni politici, oameni de stat capabili să facă faţă unei perioade excepţionale, deoarece o criză de acest fel, ca şi cea din 1929, presupune anumite capacităţi, atât mentale cât şi de caracter politic complet diferite faţă de abilităţile pe care le au oamenii noştri politici actuali. Aceasta cred că este adevărata problemă a prezentului nostru. Problemele existente în orientul Mijlociu, alături de criza economică, ne pun în faţa unui dezechilibru.
Rep.: Există state a căror economie se dezvoltă, în ciuda crizei. Sunt ele un exemplu pentru celelalte state?A.B.: Avem pe de altă parte şi state, precum China, de exemplu, care înfloresc chiar şi în această perioadă de criză. Astfel de state pot reprezenta o locomotivă economică dar stabilitatea acestor state este, din punctul meu de vedere, fragilă. Funcţionează în acest moment, dar din punctul meu de vedere, nu există o bază care să garanteze că vor funcţiona şi pe termen lung. Sunt economii cu o creştere puternică, dar e dificil să faci previziuni asupra evoluţiei lor.

Rep.: Din orice criză se pot naşte idei pozitive, care ar fi lecţia care ar trebui învăţată din această criză economică?A.B.: Ideea pozitivă ar putea fi o reîntoarcere la un concept asupra economiei bazate pe producţie în locul unei economii bazată pe finanţe. O mare parte a actualei crize nu este reprezentată de o criză a economiei de producţie, ci o criză a capitalurilor, a finanţelor, care nu se referă la bunuri strict determinate, ci se referă la titluri de stat, la acţiuni, şi care poate duce la falimentul statelor. Există o masă de capital care se mută dintr-o parte într-alta fără a produce bunăstare pentru că nu creează locuri de muncă, deci nu creează una dintre bazele fundamentale ale sistemului capitalist, care este piaţa de consum. Ideea care s-ar putea reafirma este aceea ca, aşa cum era şi ideea primilor liberali, economia să fie bazată pe producţie.
Am publicat în numărul de ieri al Cotidianului Zi de Zi prima parte dintr-un interviu cu Antonello Biagini, profesor de istorie la Universitatea Sapienza din Roma. Azi  apare şi a doua parte. Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost că 
profesorul a vorbit despre absenţa oamenilor de stat. Din punctul său de vedere, şi eu nu-l pot contrazice, cea mai mare problemă a lumii în acest moment este că nu avem lideri capabili să facă faţă perioadei turbulente prin care trecem. România nu face excepţie. Ultima schimbare de la nivel ministerial nu vine decât să confirme acest lucru. Traian Băsescu a impus un ministru care, atât timp cât a stat pe scaunul de ministru al Muncii, nu a făcut nimic. Nimic din fişa postului pentru că la declaraţii, pe orice temă şi în orice moment, a fost cel mai harnic ministru. Din "puţinele" informaţii pe care le deţin Ministerul Muncii este un minister cu probleme serioase. De la începutul mandatului, însă, Lăzăroiu a vorbit despre Constituţie, despre comasarea alegerilor, despre regionalizare, pentru că despre "indexarea" pensiilor şi salariilor a vorbit Preşedintele. Dacă tot am ajuns la Preşedinte şi pentru că am pornit de la inexistenţa oamenilor de stat. În acest moment ne pregătim pentru anul electoral 2012. Numai că unii se pregătesc pentru alegeri pe stil vechi, alţii pregătesc alegerile pe stil nou. Nu ştim ce fel de alegeri vom avea la anul, nu ştiu acum nici măcar dacă vom mai avea alegeri, dar ştiu că dacă nu apare un "om de stat" va fi greu, dacă nu imposibil, să continuăm cum am făcut în ultimii 20 de ani.

G. Motta (a cura di) Raccontami una storia. Fiabe, leggende e miti nella memoria dei popoli, Franco Angeli, Roma, 2011


La ricerca, svolta da una équipe di studiosi di varia estrazione disciplinare, ha raccolto le tracce delle vicende originarie dei popoli d'Europa, conservate e talvolta nascoste nelle fiabe che mostrano tratti specifici delle società del passato, di grande interesse per l'analisi e l'interpretazione della storia. Perché la fiaba, malgrado d'abitudine sia atemporale, molte volte al contrario contiene riferimenti a episodi e momenti specifici che possono mescolarsi del tutto o in parte all'inventiva del narratore, mantenendo attinenze riferibili a eventi realmente accaduti, conservati nella memoria, trasfigurati dall'immaginazione e raccontati anche attraverso il linguaggio simbolico. In maniera forse inaspettata consegna dati apprezzabili e tiene vivo il segno della Storia costituendo per i ricercatori un terreno fertile che sovente offre buoni frutti. Oltre alle singole storie emergono così le vicende di intere aree culturali in cui si mescolano insieme realtà e finzione, eroi veri e personaggi fantastici che trovano ampio spazio nelle tante versioni del racconto popolare creando un ricco patrimonio culturale al quale attingere per scorgere le linee dell'ideologia politica, economica, sociale di ciascuna epoca. Allora miti e fiabe finiscono con l'appartenere a tutti entrando in un sapere "universale" che crea una continua osmosi tra cultura "alta" e cultura dei ceti subalterni e spesso rinviano alle comuni radici ancestrali che contengono i segni fondanti delle loro identità.

Edito a cura di Antonello Biagini e Mariano Bizzarri "Spazio. Scenari di competizione, Passigli, Firenze, 2011



Il volume affronta il tema dello Spazio secondo una prospettiva multidisciplinare, che coniuga le radici della storia e della società al sapere tecnico che nella sua evoluzione scientifica ha saputo trovare sempre nuove risposte al bisogno di progresso dell'umanità. Dopo la fine del bipolarismo est-ovest, infatti, lo Spazio è stato sia luogo della competizione che progetto per una cooperazione internazionale tra Potenze, vecchie e nuove [...].

Concorso Dottorato



Si avvisa che la prova scritta del concorso per l'ammissione al dottorato di ricerca in Storia d'Europa (Codice: 11115 Durata: 3 anni - Posti: 12, borse: 6) avrà luogo il 6 ottobre 2011 alle ore 9,30 presso aula A (P.le Aldo Moro 5, Palazzina Facoltà Lettere, II Piano, ex dip.to Storia Moderna e Contemporanea).

I candidati che supereranno la prova scritta, verranno ammessi all'orale e dovranno presentarsi giorno 10 ottobre 2011 ore 9,30 presso l'Aula B (P.le Aldo Moro 5, Palazzina Facoltà Lettere, II Piano, ex dip.to Storia Moderna e Contemporanea).